Etnograf la CNCPPCI Chișinău
și membru din Consiliul Asociaţiei Psinclusion
Este absolventă a Facultăţii de Litere, limba română şi latină. Masteratul susţinut în domeniul Istoriei Europene Comparate.În anul 2011 urmează un training privind implementarea la nivel naţional al Convenţiie UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, la Minsk, organizat de Biroul Regionasl UNESCO de la Moscova. Primeşte, în final obţine titlul 3 expert naţional în domeniul salvgardării patrimoniului cultural imaterial. Se angajează în anul 2009 la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, în calitate de traducător şi cercetător ştiinţific stagiar. În perioada 2014-2016 activeayă la Ministerul Culturii, consultant suoerior. În 2017 revine la Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală, Secţia Expoziţii, unde dobândeşte experienţă în organizarea expoziţiilor şi altor evenimente culturale. În anul 2021-2022 activează ca şef al Secţiei Comunicare şi Promoare al Bibliotecii Bibliotecii B.P. Hasdeu. Din anul 2022 activează specialist etnograf principal la Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Din 2010 este secretar şi apoi membru al Comisiei Naţionale privind Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, de pe lângă Ministerul Culturii şi membru al Societăţii de Etnologie al Republicii Moldova.e-mail: rezneacc710@gmail.com